joi, 19 februarie 2009

România a semnat acordul nuclear cu Rusia


Întâlnirea a avut loc astăzi, la hotelul Mariott din Bucuresti, iar contractul a fost semnat de preşedintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Vajda Borbala, iar din partea Rusiei de către Serghei Kirilenko, preşedintele Rosatom.
România a cumpărat combustibil nuclear în anii '60, din fostul URSS, iar protocolul stabilea ca deseurile să ajungă tot pe teritoriul Rusiei.
Statele Unite au intrat pe fir, pentru a se asigura că deseurile, printre care si o importantă cantitate de uraniu îmbogătit si 93 de grame de plutoniu, nu vor apuca pe căi gresite. Astfel, Departamentul american al Energiei a alocat cinci milioane de dolari pentru transportul combustibilului.

România nu are depozit pentru deșeurile înalt radioactive

"Banii necesari pentru această operațiune sunt asigurari de partea americană. Am convenit cu partea rusă ca deseurile să rămână definitiv în Rusia, chiar dacă protocolul stabilea ca deseurile să se întoarcă în România peste alti 20 de ani. Noi nu avea unde să le tinem, nu avem un depozit pentru stocarea deseurilor puternic radioactive", a declarat Borbala.
Aceasta crede că România va avea un astfel de depozit abia în 2050.
Initial, România trebuia să plătească Rusiei 3,5 milioane de dolari pentru depozitarea deseurilor, dar CNCAN a negociat și a reușit să obțină un preț de circa patru ori mai mic - aproximativ 780.000 de euro. Transportul acestor deseuri se va face fie naval, fie pe calea aerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu